„Ultimele statistici privind numărul conturilor de Facebook din Romania indică faptul că în prezent există peste 9 milioane de utilizatori, ceea ce evidenţiază importanţa acestei reţele de socializare în actul comunicării la nivel global”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române. Dintre Eparhiile Patriarhiei Române 23 au pagini oficiale de Facebook.
Într-un cuvânt adresat credincioșilor, Părintele Patriarh Daniel a numit spaţiul virtual drept un Areopag al modernităţii şi a afirmat că Biserica trebuie să folosească reţelele de socializare în lucrarea ei pastoral-misionară.
„Biserica noastră are datoria de a înţelege modul de funcționare al societății informaționale din zilele noastre, pentru a folosi cu discernământ mijloacele de comunicare spre a comunica valorile Ortodoxiei şi de a intra în rețelele de socializare pentru întâlnirea cu omul de astăzi, utilizator de noi tehnologii comunicaționale în Areopagul modernității”, a declarat Patriarhul.
De altfel, la inceputul anului trecut, in contextul mitingurilor populare pro-justiție și împotriva OUG 13, Patriarhia Română transmitea că Patriarhul Daniel nu are niciun cont oficial deschis pe Facebook sau pe alte reţele de socializare şi reclama existenţa unor conturi false, pe care se distribuie mesaje în numele instituţiei. Purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu spunea, conform RFI, că a constatat tot mai multe falsuri în spaţiul virtual şi că Biserica Ortodoxă nu are alte pârghii de combatere decât plângerile oficiale pe care le face.
Pe viitor însă, anunţă Vasile Bănescu, Patriarhul şi-ar putea deschide propriul cont de Facebook:
„Acest lucru nu este exclus. Nu vă pot spune exact când se va întâmpla lucrul acesta. Părintele Patriarh este un om deschis spre valorile modernităţii. Nu este total exclus ca în viitor să putem folosi şi o astfel de cale de comunicare. Care este, e adevărat, foarte populară astăzi. Şi pe bună dreptate. „
Ce SUPLIMENTE sunt recomandate unei femei la 20, 30, 40, 50 și peste 60 de ani
Totodată, majoritate bisericilor din România, indiferent de cult, au pagini pe rețeaua de socializare prin care își informează enoriașii cu privire la acțiunile întreprinse sau viitoare.
Iată lista Eparhiilor din cele 10 Mitropolii ale Patriarhiei Române care au pagină de Facebook:
CITEȘTE ȘI:
Alimentul INTERZIS de specialişti: Îl consumi zilnic, dar îţi provoacă boli GRAVE
Efecte negative ale unui stil de viață sedentar în cazul bărbaţilor
Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
Arhiepiscopia Tomisului
Arhiepiscopia Târgoviştei
Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului
Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei
Arhiepiscopia Dunării de Jos
Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Arhiepiscopia Iaşilor
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului
Episcopia Huşilor
Mitropolia Ardealului
Arhiepiscopia Sibiului
Arhiepiscopia Alba Iuliei
Episcopia Devei şi Hunedoarei
Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului
Episcopia Maramureşului şi Sătmarului
Mitropolia Olteniei
Arhiepiscopia Râmnicului
Mitropolia Banatului
Episcopia Caransebeșului
Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei
Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord
Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord
Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi